→ Subscribe


Browsing Tag »Cluj«

Suspendați in prezent →  April 17, 2010

La a doua conferinţă Foreign Policy ne aşteptam să se vorbească şi despre comunism, tema fiind “Noii paşoptişti: S-a născut generaţia care v-a schimba România?”, insă de elogii aduse acestei perioade, nu ne-am fi gândit să avem parte la SimPE. Personal, am zâmbit dintr-un sincer entuziasm, lipsit de prejudecăţi, când am văzut cum microfonul a fost [...]

Project Management- Bianca Gîț →  April 16, 2010

Un proiect, atât în sfera business cât şi în cea ştiinţifică, reprezintă o întreprindere de colaborare, ce implică frecvent cercetare sau design, planificat cu atenţie astfel încât să atingă o anumită ţintă. Cum corespunde definiţia unui proiect cu realitatea din România? Un interviu cu Bianca Gîţ, coordonatorul SimPE, despre dedesubturile managerierii unui proiect şi metoda [...]

Invitaţie la Cluj →  March 4, 2010

Dragă cititorule, Îţi scriu din Acceleratul nr. 1745, care merge din Braşov spre Cluj Napoca. Este amiază, într-o zi de luni, iar eu mă întorc la Cluj. Prima dată când am făcut acest drum- în octombrie, anul trecut- simţeam cum gândurile îmi zboară în zeci de locuri, eram nerăbdătoare, dar şi puţin speriată, să devin o [...]